Știri și evenimente

ANIVERSARE 60 ANI

Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății are deosebita plăcerea să vă invite la manifestările dedicate aniversării a 60 de ani de Învățământ superior de Educație Fizică și Sport în Bacău în perioada 17-20 octombrie 2024. Prezența dumneavoastră ne onorează și oferă un înalt nivel științific evenimentelor. 

    xxxxxxInvitatie Aniversare Bacau 2024

_____________________________________________________________

campionat național universitar volei 

 Ministerul Educaţiei, prin Federația Sportului Școlar și Universitar, în parteneriat cu Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău, prin Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării,Sportului şi Sănătăţii, organizează, în perioada 10-12 Mai 2024, la Bacău, Campionatul Naţional Universitar de Volei Feminin. 

 

La această competiție, dedicată celor 60 de ani de învățământ superior din domeniul Științei sportului și educației fizice din Bacău, va fi desemnată cea mai bună echipă universitară de volei feminin din anul 2024. Sunt așteptate delegații de la 8 centre universitare, care își vor mobiliza studentele pentru a obține titlurile de campioane universitare 🥇🥈🥉

 

  ————————————————————————————————— 

Afis Universitare Inot 24 jpeg 

 

 

 Ministerul Educaţiei, prin Federația Sportului Școlar și Universitar, în parteneriat cu Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău, prin Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii, organizează, în perioada 26-27 aprilie 2024, la Bacău, Campionatul Naţional Universitar de Înot. 

La această competiție, dedicată celor 60 de ani de învățământ superior din domeniul Științei sportului și educației fizice din Bacău, vor fi desemnați cei mai buni studenți înotători din anul 2024. Sunt așteptate delegații de studenți din 20 de centre universitare. 

——————————————————————————————————

afis a4 cnu atletism 2024 

Ministerul Educaţiei, prin Federația Sportului Școlar și Universitar, în parteneriat cu Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău, prin Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii, organizează, în perioada 23-25 februarie 2024, la Bacău, Campionatul Naţional Universitar de Atletism - Sală. La această competiție vor fi desemnați primii campioni naționali universitari din anul 2024. Sunt așteptate delegații de studenți din 26 de centre universitare. INTRAREA LIBERĂ! 

 

Alături de noi, tradiționalii noștri colaboratori: Federația Română de Atletism - oficial, Liga Studențească Bacău, Direcția Județeană de Sport Bacău și Clubul Sportiv Știința Bacău, cărora le mulțimim și pe această cale pentru suport necondiționat! 🤗 Această ediție a competiției o dedicăm celor 60 de ani de învățământ superior de profil FSMSS - 60 ani (1964-2024) 🎉🎊