Conferinţa Forme discursive. Evocarea trecutului și răspunsuri la provocările contemporane va fi organizată, în perioada 27-28 aprilie 2023, de Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău și reuneşte manifestările ştiinţifice ale grupurilor de cercetare din cadrul Centrului de cercetare INTERSTUD (ESPACES DE LA FICTION, LOGOS, CULTURAL SPACES, GASIE) şi CETAL.
La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, a avut loc, pe 7 februarie 2023, vizita oficială a unei delegații de la Comisia Europeană, Reprezentanța în România, formată din doamna Ramona CHIRIAC, șefa RCR, și domnul Alexandru Dumitrache, Manager Social media RCE. Activitatea face parte din programul #EUpeDrum, în scopul de a „se alătura dezbaterilor locale cu privire la ce face Uniunea Europeană și cum se pune în slujba cetățenilor”.
Școala de Studii Doctorale vă invită luni, 16 ianuarie 2023, începând cu ora 15, în sala BI 42 la conferința „Nicolaus Olahus - 530”, susținută de Profesor universitar doctor Vasile SPIRIDON. Evenimentul deschide o serie amplă de conferințe și întâlniri cu personalități științifice de prestigiu, din țară și din străinătate, intitulată Doctrina excellentia.
În ședința din data de 22 decembrie 2022, Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a acordat Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău calificativul „Grad de încredere ridicat”, cel mai înalt grad de apreciere pe care îl poate obține o instituție românească de învățământ superior. În urma evaluării instituționale externe, ARACIS a apreciat că Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău îndeplinește toate cerințele normative pentru un învățământ de calitate. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău mulțumește întregii comunități academice, studenților, colaboratorilor, partenerilor naționali și internaționali, precum și reprezentanților din mediul socio-economic, care și-au adus contribuția la acest rezultat.
UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU anunţă organizarea concursurilor pivind ocuparea posturilor didactice vacante pentru funcţiile de șef de lucrări, asistent universitar, publicate de către Ministerul Educaţiei, în Monitorul Oficial al României nr. 1251 din 24 noiembrie 2022, Partea a III-a, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 457/2011, cu modificările şi completările ulterioare, privind aprobarea Metodologiei-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior şi cu Metodologia proprie a universităţii.
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău anunță, cu regret, trecerea la cele veșnice a domnului
.Prof.univ.dr. Florin GRAPĂ (1954-2022)
care a predat în perioada 1991-2022 în cadrul instituției de învățământ superior de stat, fiind un profesor dedicat în știința sportului, de care își amintesc, cu recunoștință și apreciere, colegii, colaboratorii și generații de absolvenți.
În ziua de 27 decembrie 2022 nu se eliberează acte de studii.