Biblioteca

bib01bib02bib03

Biblioteca Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost înfiinţată în anul 1961, o dată cu Institutul Pedagogic de 3 ani din localitate.

Este un aşezământ cultural cu profil academic şi caracter enciclopedic, aflat într-un continuu proces de transformare şi modernizare, care urmăreşte îndeaproape schimbările majore ale erei informaţionale pe care o traversăm cu toţii.

Biblioteca viitorului fiind una virtuală şi specializată, ne înscriem şi noi în mişcarea generală contemporană, fără a pierde din vedere însă rolul şi funcţiile ce decurg din însăşi definiţia unei biblioteci şi care stabilesc, implicit, locul ocupat de aceasta în cadrul sistemului cunoaşterii umane.

Informații utile

 Tarife practicate (2015-2016)

 Regulamentul de ordine interioară

 Regulamentul de organizare și funcționare

 Baza de date OPAC

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal