Ziua Statisticii la Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău

Anul 2013 a fost declarat „Anul Internaţional al Statisticii”. Peste 1400 organizaţii din toată lumea îşi combină eforturile pentru a promova Statistics2013 (www.statistics2013.org), o iniţiativă la nivel mondial care va sublinia contribuţiile statisticii în identificarea soluţiilor la provocările globale cu care se confruntă în prezent omenirea.

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, împreună cu Direcţia Judeţeană de Statistică Bacău se alătură acestei iniţiative şi organizează, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bacău, un eveniment dedicat cunoaşterii de către elevi şi studenţi a importanţei şi rolului statisticii în societate. Ziua Statisticii la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău se va desfăşura vineri, 18 octombrie 2013, începând cu ora 13, în Aula Universităţii. Sub sloganul „Într-o zi, gândirea statistică va fi la fel de necesară oricărui cetăţean ca şi scrisul şi cititul” (H.G. Wells), organizatorii au inclus în program o expoziţie de carte cu profil economic, donaţii de cărţi şi un concurs cu premii.

Ziua statisticii
pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal