SESIUNEA ŞTIINŢIFICĂ „MODELE PENTRU UN DIALOG CONTINUU”

Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează vineri, 03 aprilie 2015, începând cu orele 14.00, cea de-a XI-a ediţie a Sesiunii Ştiinţifice a Studenţilor şi Materanzilor „Modele pentru un dialog continuu”. Început în anul 2004, proiectul îşi propune să stimuleze activitatea ştiinţiifică a studenţilor facultăţii şi să îi motiveze în vederea formării lor intelectuale şi profesionale.
Secţiunile propuse pentru anul acesta sunt:
  • Limba şi literatura franceză
  • Lingvistică şi științe ale comunicării
  • Literatură română şi comparată
  • Creație literară
La această manifestare participă peste 35 de studenţi şi masteranzi de la Facultatea de Litere şi de la Facultatea de Ştiinţe, care vor prezenta lucrări ştiinţifice şi de creaţie. Cele mai bune comunicări vor fi premiate cu cărți de specialitate. Festivitatea decernării premiilor va avea loc în amfiteatrul „Dumitru Alistar” (C2) al Facultăţii de Litere (corpul C), la ora 16.00.
Vă aşteptăm şi vă mulţumim pentru interesul acordat acestei manifestări.

Afis mare sesiune

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal