Şcoala Francofonă de Vară (Ecole Francophone d’Eté), ediţia a VI-a

În perioada 13-24 iulie 2015 se deschide, la Oneşti,  Şcoala Francofonă de Vară (Ecole Francophone d’Eté), ediţia a VI-a. Acest proiect educaţional este organizat de Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” Oneşti, în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, Haute Ecole Libre Mosane (HELMO) din Liège, Belgia, cu Primăria şi Consiliul Local Oneşti şi Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”.

Cursanţii sunt elevi de la liceele oneştene şi studenţi de la Facultatea de Litere din Bacău. Alături de profesorii lor de limba franceză fac echipă, şi în acest an, formatori din Belgia, studenţi francofoni nativi, care îi antrenează pe tinerii români în activităţi nonformale, ludice şi artistice. Aceste activităţi vizează ameliorarea competenţelor lingvistice ale elevilor şi studenţilor din această zonă, creşterea motivaţiei de a studia limba lui Voltaire, ştiută fiind diminuarea interesului pentru limba franceză în ultimii ani în şcolile din România. Este astfel încurajat sentimentul de apartenenţă la familia europeană prin promovarea valorilor morale, spirituale, culturale europene, a unei atitudini responsabile faţă de educaţie şi învăţământ.

Proiectul, iniţiat de Emilia Munteanu, conferenţiar universitar la Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, este dus mai departe în acest an de o echipă inimoasă coordonată de Lăcrămioara Agachi, profesor la Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” şi Felicia Filip, directorul instituţiei, respectiv, din partea Facultăţii de Litere, de conferenţiar universitar Simina Mastacan, decanul Facultăţii şi asistent universitar Florinela Floria. Trebuie menţionat şi ataşamentul studenţilor participanţi la acest proiect, atât români cât şi străini, unii dintre ei aflându-se pentru a doua sau chiar a treia oară consecutiv la Oneşti. Este cazul studentului Frederick Kienen, de la HELMo - Liège, aflat la a treia experienţă EFE, care a constituit punctul de plecare pentru alte programe educaţionale –o perioadă de studiu în cadrul programului Erasmus, ca şi un stagiu de practică pedagogică, efectuate sub auspiciile Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău în cursul acestui an universitar.
afisBIS
pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal