SUPER PROF, ediția a III-a
Beneficiarii acestui proiect au fost studenții de la specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar din anul I care urmează să participe la interviul de selecție pentru efectuarea unor mobilități de tip Erasmus în cadrul universității daneze pentru anul academic 2016-2017, constând în efectuarea unui semestru de studii la această instituție de învățământ superior. Invitată la eveniment a fost studenta Diana Ciuraru din anul III a aceleiași specializări care a efectuat acest stagiu la VIA College Danemarca în lunile februarie - iunie 2015. Prezentarea realizată de aceasta și supusă atenției studenților de anul I a cuprins aspecte legate de specificul procesului de predare – învățare – evaluare în timpul stagiului, organizarea și desfășurarea vieții studențești într-o clasă cu studenți internaționali, modalități de petrecere a timpului liber, cât și aspecte financiare. Prezentarea a fost ilustrată convingător cu imagini din perioada stagiului. S-au desfășurat, de asemenea, câteva aplicații de tip ludic și o analiză SWOT pentru conștientizarea celor mai importante aspecte ale mobilității. Întrebările studenților participanți au evidențiat interesul lor pentru participarea la selecție și a reprezenatt un bun demers pregătitor în acest sens.