Ziua Francofoniei, ediția a XVI-a

Pe 9 martie 2016, Facultatea de Litere a Universitpții „Vasile Alecsandri” din Bacău sărbătorește a 16-a ediție a Zilei Francofoniei. Născute odată cu noul mileniu, manifestările științifice dedicate culturii francofone și limbii franceze au devenit o tradiție care îi reunește, an de an, pe studenții, universitarii și, în general, pe francofilii băcăuani.

Vor fi organizate concursuri de traducere, eseuri, afișe, toate sub semnul celebrării limbii lui Molière. Doi lectori străini (Elodie Peurou și Kevin Raynaud) de la Universitatea din Poitiers, Franța, care efectuează stagii de predare în cadrul Facultății de Litere, vor modera o dezbatere pe tema «La France telle que vous l’imaginez ».  Tot cu această ocazie vor fi lansate și cele mai recente numere ale revistei studenților francofoni „Reste à voir”.

 

Affiche franco 2016

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal