In memoriam Solomon Marcus Doctor Honoris Causa al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău

Ne-a părăsit Solomon Marcus, profesor, matematician, semiolog, lingvist, membru titular al Academiei Române, vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Semiotică, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău din anul 2005, personalitate enciclopedică a culturii române şi universale.

Moștenirea sa gnoseologică impresionantă întruchipează simultan Profesorul şi Înţeleptul, iar contribuţiile sale, în domenii pe care tradiţia epistemologică le vedea mai degrabă disjuncte, susțin necesitatea unui proiect de regândire a învăţământului românesc,  plecând de la un dialog interdisciplinar.

Băcăuan de origine, domnul Academician Solomon Marcus ne-a învăţat pe toţi cei care l-am cunoscut să iubim Bacăul, să ne recunoaștem potenţialul şi valoarea, dincolo de stereotipuri provinciale, de limitări obiective sau subiective. A participat neobosit la manifestări ştiinţifice organizate de Facultăţile de Litere şi Ştiinţe, susţinând aici conferinţe care au electrizat auditoriul prin efervescenţa intelectuală pe care o năştea. Ne amintim că, în aceste întâlniri, arta, ştiinţa, matematica, pedagogia, lingvistica şi literatura intrau în rezonanţă, punţile luau naştere firesc, publicul (indiferent de instrucţie sau orizont de aşteptare) era convocat nu ca receptor pasiv, ci ca un creator al spectacolului ideilor.
Asistam la particularizări fascinante ale preocupărilor unor cercetări constante, dezvoltate în lucrări precum Lingvistica matematică, Poetica matematică, Limbaj, logică, filozofie, Semiotica matematică a artelor vizuale, Timpul, Arta şi Ştiinţa, Invenţie şi descoperire. Transdisciplinaritatea era departe de a fi o abstracţiune, căci domnul profesor arăta tuturor că freamătul ideilor în dialog este o condiţie fundamentală a comunicării în spaţiul academic. Chiar în ultimele scrieri, unde identifică mai multe puncte vulnerabile ale societăţii actuale, în general, şi ale învăţământului, în special, Paradigme universale şi Răni deschise, optimismul său este molipsitor, semn al unei vitalităţi indestructibile.
Nevoia de sens, căutare şi descoperire, ca atribute perene ale umanităţii, sunt valori pe care domnul academician Solomon Marcus le-a actualizat şi confirmat în spaţiul Universităţii noastre şi pentru care îi suntem recunoscători. Prin ochii lui, lumea căpăta sens, iar viaţa avea rost. Le vorbea studenților, elevilor și profesorilor despre numere, poezie, semne şi sensuri – pe care le aşeza fascinant în relaţii lămuritoare, insolite, iar opera sa lăsată moștenire este, în esență, o mărturie despre lume ca poveste. Marcus forever.

 

solomon marcus poza

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal