Demonstrații cu pneumobilul și roboții realizați de studenţii Facultăţii de Inginerie

Evenimentul are loc cu ocazia susţinerii proiectelor de diplomă la programul de studii Mecatronică din cadrul Facultății de Inginerie din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Realizările practice ale proiectelor de diplomă probează competența absolvenților în acest domeniu de vârf al tehnicii, domeniu solicitat de mediul economic din județ și din țară.

Demonstraţia va avea loc în ziua de 7 iulie 2017, cu începere de la ora 9:00, în holul de la corpul A. Roboţii, de diferite dimensiuni şi dedicaţi diferitelor domenii, vor fi prezentaţi în funcţionare, demonstrându-şi abilităţile şi precizia.

Menţionăm că în cazul acestei manifestări, în premieră, vor fi prezentate şi prototipurile a două automobile cu propulsie integral pneumatică, participante la concursuri internaţionale, creaţie a studenţilor de la Mecatronică.

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal