Conferinţele BookLand Evolution la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Miercuri, 22 noiembrie 2017, reîncepe în Bacău seria de toamnă-iarnă a Conferinţelor BookLand Evolution (ediţia a IV-a), cel mai amplu proiect cultural, care oferă liceenilor şi studenţilor din 23 oraşe o oportunitate excelentă de dezvoltare personală prin discuţii libere cu sute de profesionişti consacraţi.

Tinerii din Bacău sunt aşteptai de miercuri până vineri 22-24 noiembrie 2017, în intervalul orar 14:30–16:00, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Litere, Amfiteatrul „Dumitru Alistar”, Str. Spiru Haret nr. 8. 

Speakerii Conferinţelor BookLand Evolution sunt: Mara Matei, Sorina Chicuş, Nitu Cătălin, Tatiana Soldeanu, Marcel Mihai, Crina Mihăila, Simona Deleanu, Gabriel Miron şi Claudia Munteanu. Moderatorul acestei ediţii este Nicoleta Desrobitu.

Mi-ar plăcea să ne plângem mai puţin si să facem mai mult pentru ca avem această putere. Educaţia poate face diferenţa în schimbarea de care avem atât de multă nevoie, însă, în România sistemul de educaţie are nevoie de schimbări profunde, copiii au nevoie şi îşi doresc altceva. Sistemul suntem, de fapt, noi toţi şi cred că dacă i-am asculta mai mult pe copii, am avea şi soluţia potrivită.” - Mara Matei, Manager proiect, Fundaţia Terre des hommes-Elveţia.

„Mi-a plăcut dintotdeauna să învăţ de la oameni, în timp ce la rândul meu, le împărtăşesc ceea ce am învăţat până atunci.Există în acest schimb nobil, o energie care se ridică exponenţial şi îi face pe participanţi să îşi descopere, să îşi amplifice şi să-şi pună în operă expresia potenţialului unic pe care-l deţin.” -  Tatiana Soldeanu, trainer şi coach John Maxwell Team.

„Sunt ceea ce sunt datorită cărţilor pe care le-am savurat. Daca viaţa ta ar fi o carte, cum ar arata pagina de astăzi? Oare ce vei scrie peste 10 ani? Pentru ca ceea ce vei scrie atunci să fie adevărat, ce ar trebui sa faci astăzi? Dar mâine...?”-  Marcel Mihai, Certified Business Trainer&Coach.

Educaţia financiară este precum mâncatul sănătos. Deşi nu se văd beneficii imediate, acestea se vor vedea în timp şi mai ales la bătrâneţe.” - Crina Mihăilă, fondatoarea programelor „Frumuseţea Banilor” şi „Şcoala Micilor Afacerişti”.

„Iubesc oamenii şi văd mereu latura lor bună şi frumoasă. Cred în perfecţiunea creaţiei şi văd în oameni mai mereu potenţialul, nu performanţa. Pariez pe tânăra generaţie ca schimbătoarea destinului acestei ţări. Tinerii acestui prezent au şi entuziasmul şi curajul şi determinarea necesară. O determinare venită dintr-un patriotism şi o apartenenţă pură, curată, potenţatoare.” - Claudia Munteanu.

Intrarea la conferinţe este LIBERĂ!

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal