Noaptea Cercetătorilor la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, ediția a VI-a

În seara zilei de 28 septembrie 2018 se desfăşoară, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, o serie de activităţi afiliate evenimentului european „Noaptea Cercetătorilor”.  În acest an, evenimentul este dedicat Mari Uniri a României de la 1918.

Deschiderea are loc la ora 17:00 în Aula „Vasile Alecsandri”, corp D, etaj I. Universitatea şi partenerii săi, Liga Studenţească din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, SCC Services România SRL şi Asociaţia „Fabricat în Bacău”, propun activităţi variate, care să stimuleze imaginaţia, să ofere informaţii utile şi interesante care dezvăluie sensul şi conferă valoare unei comunităţi ştiinţifice.

Printre activităţile propuse de către organizatori amintim: Performanţa sportivă nu are vârstă, Realizarea unui vis profesional, Provocări ale proiectului eCULTFOOD  - Digitalizarea patrimoniului cultural alimentar. Regiunea Bacău, Promovarea produselor și serviciilor locale într-o comunitate de afaceri reprezentativă - Fabricat în Bacău®, Punct de informarea Europe Direct, Stand pentru donaţie de carte, Pneumobilul – un vehicul pentru viitor, Incursiune în chimia alimentelor, Instrumente de vizualizare a hărţilor, Comunicarea în social media, Imprimanta 3D şi arhitectura viitorului.

Programul detaliat al evenimentului este disponibil pe site-ul: https://www.noapteacercetatorilor.eu/bacau. și aici (.pdf)

Partenerii media ai evenimentului sunt: Academic TV, Deşteptarea, Euro TV, TELE1 Bacău, Ziarul de Bacău, Radio UNSR Bacău, Oameni şi Companii, Inima Bacăului, Revista 1 Bacău, SC Grafit SRL.

afis NC 2018

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal