Prezentarea proiectului Erasmus+ GameIT: Gamestorming for Innovative Teaching

Joi, 6 decembrie, începând cu ora 10:45 a avut loc în Aula „Vasile Alecsandri” o prezentare a proiectului de tip Erasmus +, GameIT: Gamestorming for Innovative Teaching (2017-2020), în care Universitatea "V. Alecsandri" din Bacau reprezentată prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, este parteneră alaturi de alte doua institutii internaționale de învățămant superior:  Western Norway University of Applied Sciences (HVL), Norvegia și University of Ljubljana (UL), Slovenia.  Coordonator al acestui proiect este  de Philological School of Higher Education in Wrocław, Polonia.

Ca obiective specifice se evidențiază: îmbogățirea resurselor de soluții didactice din cele 4 instituții de învățământ superior prin implementarea unui joc comun de tip board game și a 4 jocuri de rol care dezvoltă, în principal competenţe necesare secolului 21, gândirea creativă, abilitățile de comunicare și de lucru în grup și formarea conștiinței interculturale; creșterea potențialului celor 4 instituții de învățământ superior de a implementa metode de predare inovatoare prin dezvoltarea unei metodologii de creare și aplicare a jocurilor de rol; creșterea competenței didactice a cadrelor didactice in implementarea de metode de predare inovatoare.

 Noutatea vizatӑ de acest proiect se referӑ tocmai la detaşarea de varianta digitalӑ a numeroaselor jocuri al cӑror numӑr a explodat şi înlocuirea acesteia cu categoriile de jocuri menţionate.

Ca activități, rezultate și produse proiectul și-a propus: proiectarea, testarea și implementarea unui joc de societate cu piese hexagonale; dezvoltarea metodologiei de elaborare a jocurilor de rol; Proiectarea, testarea și implementarea a 4 jocuri de rol (fiecare partener elaboreaza 1 joc de rol cu o puternica componenta nationala si culturala); elaborarea unei cărți in format electronic intitulată GameIT: Gamestorming for innovative teaching; elaborarea unui ghid video cu observatii metodologice asupra jocurilor dezvoltate in cadrul proiectului; organizarea unui program intensiv de studiu pentru cadre didactice și studenți din cele 4 universitati partenere in septembrie 2019, in Wroclaw, Polonia; diseminarea rezultatelor și a bunelor practici dezvoltate ca parte a proiectului; o conferință pentru diseminarea rezultatelor intelectuale dezvoltate (Polonia).

Website-ul proiectului:

http://hrast.pef.uni-lj.si/game-it/index.html

Pagina de Facebook a proiectului:

https://www.facebook.com/Game-IT-Gamestorming-for-Innovative-Teaching-151636319124270/

Pagina proiectului afiliată instituţiei coordonatoare:

https://www.wsf.edu.pl/wspolpraca-z-zagranica,gameit.xml

poz1

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal