Yin Yuguo – „Cetăţean de onoare, post-mortem, al municipiului Bacău”

Cursantului chinez al Facultăţii de Litere – Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău i s-a decernat acest titlu în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Bacău. Propunerea şi documentaţia aparţin instituţiei de învăţământ superior, care, în sinteză, a comunicat că tânărul, înscris în programul de studii aferent anului pregătitor, s-a remarcat prin ataşament profund faţă de valorile culturale româneşti, printr-un proiect de punere în practică a cunoştinţelor teoretice ieşit din comun şi îndeosebi printr-o atitudine de respect înalt acordat calităţilor poporului românesc.

În intervenţia sa, rectorul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky, a adăugat că scurta şedere a lui Yin Yuguo în campusul universitar băcăuan a fost suficientă pentru a construi un model de conduită şi a determina o reacţie de largă acceptare din partea colegilor şi profesorilor. „Cu două zile înainte de tragedie – a amintit Domnia Sa –, Yuguo m-a vizitat pentru a-mi transmite proiectele sale pentru următorii ani, care erau deosebit de ambiţioase.” Conf. univ. dr. Ioan Dănilă a făcut următoarele precizări: 1) ceremonia are loc în ziua când Yin Yuguo ar fi împlinit 17 ani; la aceeaşi vârstă, Mihai Eminescu publica poezia mult apreciată de cursantul chinez – „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”–, iar George Bacovia scria versurile din „Rar”, text de asemenea salutat de el; 2) Yin Yuguo este al patrulea cetăţean chinez care primeşte un astfel de titlu în România, după doi ambasadori şi un consul general; 3) diploma de recunoştinţă pe care Primăria municipiului Bacău i-a acordat-o lui şi familiei, în ziua de 5 februarie, este „pentru meritul de a fi înfrăţit, simbolic, oraşele Bacău şi Alba Iulia, de 1 Decembrie, în anul celebrării Centenarului Marii Uniri”.

Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, a subliniat că tânărul chinez, deşi a stat o scurtă perioadă în urbea noastră, a evidenţiat un patriotism exemplar. Într-un climat de solemnitate, rectorul a preluat diploma (în limbile română şi chineză), cheia oraşului şi placheta, urmând a fi transmise familiei, în Republica Populară Chineză. Domnia Sa a mulţumit consilierilor locali, domnului primar şi aparatului Primăriei municipiului Bacău, exprimându-şi convingerea că bunele relaţii cu administraţia locală vor continua, inclusiv în realizarea proiectelor aduse la cunoştinţă în acest an. În încheiere, studenta Sorina Constandache a dat citire scrisorii de mulţumire trimise de părinţii lui Yin Yuguo. La ceremonie au mai luat parte prorectori, directori de departament, secretarul-şef al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, precum şi Marian Mizdrea, de la Radio-România Internaţional, Secţia Chineză.

yuguo si eminescu

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal