Conferința tema „Strategii de creștere favorabilă incluziunii sociale la nivel local și regional”, ediția a II-a

Centrul de Informare Europe Direct Bacău, cu structura gazdă Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în parteneriat cu Judeţul Bacău și Municipiul Bacău, organizează cea de-a doua ediție a Conferinței CIED Bacău, cu tema „Strategii de creștere favorabilă incluziunii sociale la nivel local și regional”.

Evenimentul realizat în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău se va desfășura în perioada 14-15 noiembrie 2019, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Înscrisă în seria de activități propuse în cadrul proiectului  „Centrul de Informare Europe Direct Bacău” (2018-2020), conferința CIED Bacău 2019 își propune să atragă atenția asupra necesității reducerii disparităţilor dintre zonele rurale şi cele urbane, printr-o politică de coeziune durabilă. Printre invitați, se numără reprezentanți ai comunității academice, ai administrației publice locale, precum și ai unor organizații guvernamentale și nonguvernamentale care implementează politici de creștere favorabilă incluziunii sociale la nivel local și regional.

Participanții așteptați la lucrările conferinței și la atelierele de lucru sunt elevi, studenți, cadre didactice, asistenți sociali și consilieri școlari, care sunt interesați de teme precum promovarea cetățeniei europene active și a valorilor comune ale toleranței, nediscriminării și solidarităţii; formarea de competenţe profesionale pentru noi locuri de muncă şi pentru combaterea şomajului; combaterea abandonului şcolar, excluziunii sociale, şi a sărăciei; îmbunătățirea accesului la servicii de educație și de sănătate de calitate precum și furnizarea de servicii publice mai eficiente.

Afis CONFERINTA

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal