CONFERINȚA DE ÎNCHIDERE A PROIECTULUI PRO-PRACTICA „Parteneriat pentru stagii de practică - Primul pas pentru o carieră în industria alimentară” (POCU/90/6.13/6.14/108612)

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, ȋn calitate de Lider, ȋmpreună cu partenerul SC Barleta SRL marchează finalizarea proiectului „Parteneriat  pentru stagii de practică - Primul pas pentru o carieră în industria alimentară” (POCU/90/6.13/6.14/108612).

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 6: Educație și competențe, Obiectivul tematic 10: Efectuarea de investiții în domeniul educației, al formării și al formării profesionale în vederea dobândirii de competențe și a învățării pe tot parcursul vieții, Prioritatea de investiții 10.iv, Obiectiv compozit: OS. 6.13 și 6.14. Proiectul a fost implementat prin parteneriatul creat între Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și S.C. Barleta S.R.L., pe o perioadă de 24 de luni, începând cu iulie 2018, până în septembrie 2020, valoarea totală a proiectului a fost de 621 259,51 lei.

Obiectivul general al proiectului: Dezvoltarea competențelor profesionale și transversale pentru 70 de studenți din învățamântul superior înscriși în cadrul Universitații „Vasile Alecsandri” din Bacău prin: organizarea de stagii de practică; valorificarea parteneriatelor dintre  mediul educațional și angajatori; acces la servicii de consiliere și orientare profesională, în vederea creșterii șanselor de angajare în specializarile studiate.

Prin intermediul proiectului PRO-PRACTICA, un număr de 76 de studenţi din cadrul Facultății de Inginerie de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău au fost sprijiniți pentru tranziția de la școală la viața activă, prin activitățile implementate în cadrul proiectului.

Principalele rezultate concretizate în cadrul proiectului:  

- Crearea unei Rețelei de parteneriate pentru practică cu 13 membri la nivelul Regiunii Nord-Est, la care au aderat instituții/societăți comerciale din județele Bacău, Neamț, Iași și Suceava (S.C. Agricola Internațional S.A, S.C. Aerostar S.A, S.C. Almera Internațional S.R.L, S.C. Chimcomplex S.A Borzești, S.C. Albrau Prod S.A, S.C. Rompak S.R.L, S.C. Cusbac S.A, S.C. Concordia Laboratory S.R.L, S.C. Fibratus Eco Wool S.A, S.C. Pam Universal S.R.L);

- Încheierea unui acord de colaborare cu AJOFM Bacău pentru furnizarea de informații referitoare la locurile de muncă disponibile la nivelul județului pentru a eficientiza procesul de inserție a studenților pe piața muncii;

- Organizarea a 3 evenimente tip „masă rotundă” și 2 ateliere tematice la care au participat peste 50 de persoane, pentru stabilirea cadrului de funcționare și a strategiei rețelei, precum și analiza ofertei de locuri de muncă disponibile în cadrul acesteia;

- Organizarea a 3 seminarii cu peste 40 de participanți, pentru promovarea dezvoltării durabile și a egalității de șanse;

- Sprijinirea studenților din grupul-țintă pentru dezvoltarea competențelor profesionale și transversale și inserția pe piața muncii prin: organizarea unor acțiuni inovative de facilitare a practicii, organizarea a 2 stagii de practică la partenerul în proiect S.C. Barleta S.R.L în 2019 și 2020, furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională și evaluare a competențelor, organizarea de cursuri de formare Competențe antreprenoriale, implementarea unui sistem de raportare a locurilor de muncă disponibile la nivel județean și regional, actualizarea curriculei de practică în raport cu cerințele angajatorilor, crearea unui sistem de informare universitate-agenți economici privind cerințele de instruire pentru a răspunde nevoilor actuale și viitoare ale pieței muncii la nivel județean și regional.

 

Conferința de închidere  va avea loc on line, vineri, 18 septembrie 2020, la ora 11.00, pe Platforma Microsoft Teams – Echipa POCU 108612 Organizare Evenimente.

Sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităților publice, agenți economici, reprezentanţi ai asociațiilor profesionale, ONG-uri, mass-media, cadre didactice, reprezentanţi ai studenților, studenţi şi absolvenţi.

Pentru mai multe informații ne puteți contacta la:

E-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea./propractica@ub.ro Tel.+40234534712/+40234534712/int.233

sau puteți accesa https://www.ub.ro/inginerie/studenti/proiect-parteneriat-pentru-stagii-de-practica-pro-practica/stiri-si-evenimente

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal