In memoriam Mihai Brescan: un reprezentant de frunte al matematicii academice

Istoria învăţământului superior băcăuan îl înscrie printre cei mai de seamă profesori de la Facultatea de Matematică de la fostul Institut Pedagogic, pe care a slujit-o cu destoinicie. Eminentul dascăl şi om de ştiinţă (28 iun. 1940, Brăila – 8 sept. 2020, Ploieşti) a absolvit liceul în Adjud (Vrancea) în 1958, precum şi Facultatea de Matematică-Fizică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în 1962. Din acelaşi an, şi-a început cariera universitară la Institutul Pedagogic Bacău (devenit Universitatea Bacău/ Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău), unde a activat până în 1980. Din acel an şi-a continuat activitatea la Institutul de Petrol şi Gaze Ploieşti (devenit din 1993 Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti), unde a educat generaţii de absolvenţi ai Facultăţilor de Litere şi Ştiinţe, Inginerie Mecanică şi Electrică, Inginerie de Petrol şi Gaze, predând cu predilecţie cursuri de logică matematică, topologie şi teoria mulţimilor. În perioada 1993-1996 a fost invitat de proaspeţii absolvenţi, la sfârşitul fiecărui an, să prezinte cursul festiv al promoţiei lor. A fost pensionat în 2012, datorită vârstei.

Mihai Brescan a desfăşurat o bogată activitate de cercetare ştiinţifică, având publicate o serie de articole despre teoria mulţimilor fuzzy, topologie şi logică fuzzy sau despre relaţiile dintre matematică şi artă, în reviste internaţionale de specialitate, în limbile engleză şi franceză, precum şi în reviste în limba română. Între 1993 şi 2010 a fost colaborator activ la Revista „Axioma”, publicând aproape lunar eseuri despre relaţiile matematicii cu literatura şi arta, teme de interes filosofic în matematică (precum problema libertăţii spiritului, conceptul de timp, conceptul de infinit, paradoxuri matematice, fundamente ale logicii matematice), istoria fizicii moderne şi contemporane, opera lui Ludwig Wittgenstein şi ale Cercului de la Viena. După plecarea din Bacău, a întreţinut o strânsă legătură cu foştii colegi. Prof. univ. dr. Valeriu Popa, şeful de catedră la institutul băcăuan, a fost partenerul său în organizarea întâlnirilor profesionale dintre cele două instituţii de învăţământ superior.

I-au fost acordate  Diploma de Onoare a Universităţii din Bacău, „pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi afirmarea învăţământului superior băcăuan” (2001), Diploma de Onoare a Editurii „Premier” şi a Revistei „Axioma”, „pentru contribuţia adusă culturii româneşti” (2005) şi Diploma de Onoare a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, pentru întreaga carieră universitară şi ştiinţifică (2011).

Senatul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău îl califică, peste ani, drept „un dedicat profesor de matematică, de care își amintesc, cu recunoștință și apreciere, generații de absolvenți, precum și foștii colegi”. Pentru colegii lui de generație, Mihai Brescan a fost  „un matematician cu orizonturi umaniste, largi, intelectual polivalent, autor al unei opere eseistice de primă calitate, exemplar prin patetismul pe care îl arăta în orice discuție științifică”.

Mihai Brescan 2014 2

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal