Proiectul social-umanitar „Împreună în bucuria dăruirii”, ed. a XVI-a

În perioada 24.11-21.12.2022, Departamentul de Consiliere Profesională din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, a desfășurat proiectul social-umanitar „Împreună în bucuria dăruirii”, eveniment ajuns la cea de-a XVI –a ediție.

    Grupurile țintă al acestei ediții au fost reprezentate de beneficiari din 4 instituții de învățământ preșcolar și primar din județul Bacău. Primul grup a fost reprezentat de 19 elevi de clasă pregătitoare ai Școlii Gimnaziale „Mihail Andrei”, Buhuși, coordonați de Ioana DEDIU, învățătoare, studentă în anul al II-lea, programul de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar. Elevii au fost bucuroși pentru darurile primite prin mijlocirea studenților - colegi ai cadrului didactic, exprimându-și recunoștința printr-un program artistic.   

În cadrul Târgului de Crăciun de la Ghimeș-Făget, în data de 17.12.2022, preșcolarii beneficiari din cadrul Școlii Gimnaziale „Răchitiș”, 

comuna Ghimeș-Făget, județul Bacău au intrat în posesia cadourilor prin intermediul doamnei educatoare Maria-Magdalena SEBEȘTIN, educatoare, studentă în anul I, programul de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar.

    Al treilea grup țintă a fost reprezentat de 32 de preșcolari de la grupele mică și mare, coordonați de profesor pentru învățământul preșcolar, Mirela IROFTE, absolventă a universității noastre, cadru didactic în cadrul Grădiniței Recea, structură a Școlii Gimnaziale Horgești.

    Al patrulea grup țintă a fost reprezentat de cei 21 de copii din cadrul Școlii Gimnaziale „Alexandru cel Bun”, Berzunți.

   Mulțumiri deosebite se îndreaptă către toate ajutoarele lui Moș Crăciun: studenții din anii I și  al II-lea ai programului de studii Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, coordonați de prof. univ. dr. Venera-Mihaela COJOCARIU; celor de la programul de studii Kinetoterapie și Motricitate Specială, anul I, și Terapie ocupațională anii al II-lea și al III-lea, coordonați de lector univ. dr. Gabriel MAREȘ; celor din cadrul Facultății de Inginerie, anul I; cursanților din cadrul modului postuniversitar nivel I din cadrul D.P.P.D.; absolvenților universității care au răspuns cu promptitudine „Scrisorilor lui Moș Crăciun”.

 Studenții voluntari ai Departamentului de Consiliere Profesională participanți direcți la întâlnirea copiilor cu darurile de la Moș Crăciun ne-au împărtășit câteva impresii: Bianca BENEDIC, studentă anul al III-lea, programul de studii Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar: „Sunt recunoscătoare că am avut ocazia să particip la cea mai frumoasă parte a proiectului, dăruirea cadourilor. Serbarea realizată de doamna educatoare a fost divină, se putea citi pe chipul copiilor bucuria de a cânta. Nu pot descrie în cuvinte fericirea copiilor când au primit cadourile, descoperind că li s-au îndeplinit dorințele. Asta înseamnă „Împreună în bucuria dăruirii!”

  Andreea VLASIE, studentă anul II, programul de studii Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar: „M-am simțit ca într-o poveste de Crăciun. Decorul sălii de clasă și costumele copiilor au fost impresionante. Momentele artistice pregătite, specifice acestei perioade m-au bucurat, m-au făcut să zâmbesc, să trăiesc emoții pozitive, dar și nostalgice, mi-au adus aminte cu dor în suflet de copilărie...”

  Cele două studente alături de Diana BUCUR, studentă anul I, programul de studii Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar și Bianca PITICA, studentă anul al II-lea, programul de studii Română-Engleză, alături de Daniela ANTON, psiholog au fost mesagerii și ajutoarele moșului, marți, 20 decembrie în cadrul comunității preșcolare din Recea, comuna Horgești.

  Astfel, la finalul proiectului 78 de copii au trăit spiritul de sărbătoare. Bucuria dăruirii ÎMPREUNĂ, a generozității și a solidarității va deveni bucuria Crăciunului, resimțite de toți cei care au fost implicați în proiect.

 

 Beneficiari Horgeti Recea  Beneficiari Sc. Mihail Andrei Buhui

 

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal