Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău partener la Cafeneaua cu Joburi

Cafeneaua cu Joburi este un ALTFEL de eveniment de recrutare, în cadrul căruia se reunesc persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă cu angajatorii. De ce spunem că este ALTFEL? Într-o atmosferă de cafenea, primiți cu un ceai sau o cafea din partea casei, participanții la aceste evenimente sunt mai apoi îndrumați de echipa de consultanță în carieră către companiile care au locurile de muncă potrivite și adaptate abilităților, cunoștințelor, experienței, dar și dorințelor lor.

Prin acest evenimente, Cafeneaua cu Joburi aduce o nouă perspectivă asupra pieței muncii pentru studenți și elevi. Deși o parte din studenți sunt integrați pe piața muncii, acest gen de eveniment pune bazele, alături de parteneri implicați în proiect, către primul loc de muncă al studenților și elevilor. Studenții și elevii au ocazia de a discuta cu angajatorii, fără presiunea unui interviu, despre cerințele pe care posturile disponibile le impun, despre cotele de salarizare din domeniu, dar și despre alte abilități pe care aceștia le pot căpăta pentru a-și crește șansele de angajare după finalizarea studiilor. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău este prima universitate care a participat în calitate de partener la evenimentul Cafeneaua cu Joburi - Bacău. Acest concept se desfășoară cu angajatori din municipiul Bacău, încă din 2019, iar obiectivul vizează stabilirea unei comunicări directe între angajatori și viitorii absolvenți. Studenții și elevii au nevoie de sprijin pentru a intra în piața muncii după finalizarea studiilor, iar participarea la aceste evenimente reprezintă ocazia potrivită de a-și exprima dorințele și de a-și expune nevoile. Din discuțiile cu participanții la eveniment a reieșit că pentru tânăra generație primează educația continuă și de înaltă calitate pe care Universitatea „Vasile Alecsandri” o oferă studenților, precum și organizarea în parteneriat cu angajatorii a unor astfel de evenimente, care facilitează procesul de adaptare la cerințele de pe piața muncii.

 

  CF4
 CF1  CF3
 

 

 

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal