Sânt douăzeci de ani şi încă unul... Remember Yin Yuguo

La 15 martie 2023, cursantul chinez al Literelor băcăuane, devenit emblemă a pasiunii pentru studiu şi pentru cultura română, ar fi împlinit 21 de ani. Yin Yuguo (15 mart. 2002, Republica Populară Chineză – 26 ian. 2019, Roman, judeţul Neamţ) a fost celebrat chiar în acea zi printr-o manifestare complexă, organizată de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Facultatea de Litere şi Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri” Bacău.

La 21 de ani, a trecut în eternitate Nicolae Labiş (2 dec. 1935, Mălini, jud. Suceava – 22 dec. 1956, Bucureşti), autorul versurilor „Sânt douăzeci de ani şi încă unul.../ Aş vrea nici unul să i-l dau minciunii” (Sânt douăzeci de ani…, 3 dec. 1956). În Amfiteatrul „Dumitru Alistar”, în faţa a circa 200 de persoane – în majoritate studenţi, elevi şi cadre didactice –, a fost proiectat filmul documentar “The Joys and Sorrows of Yin Yuguo”/ „Bucuriile şi suferinţele tânărului Yin Yuguo”, în regia Ilincăi Călugăreanu, prezentat de conf. univ. dr. Nicoleta Popa Blanariu. Invitatul special a fost Irina-Margareta Nistor care, vizibil emoţionată, a subliniat valoarea ideatică a scurtmetrajului oferit de Netflix. Deţinător al titlului de Cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Bacău (acordat la 15 mart. 2019, când ar fi împlinit 17 ani), Yin Yuguo a fost evocat de Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, primarul municipiului Bacău, care a transmis şi câteva proiecte ale administraţiei locale.

A urmat un moment special: conexiunea cu China şi dialogul online cu părinţii lui Yin Yuguo, mijlocite de Adrian Apăvăloaie, secretarul-şef al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, şi translatori, studenta chineză Feng Haili şi prof. univ. dr. Elena Bonta. Studenţi ai Facultăţii de Litere beneficiari ai Bursei „Yin Yuguo” s-au adresat părinţilor acestuia, iar Irina-Margareta Nistor a ţinut să le transmită, virtual, buchetul de flori oferit cu câteva minute înainte de domnul primar. S-au primit (şi citit) mesaje de la Margareta Labiş (sora poetului), Valeriu Bogdăneţ (prieten şi coleg de clasă cu Nicolae Labiş), Nicolae Cârlan (exeget al scriitorului), Ligia Bârgu-Georgescu (i-a cunoscut pe cei doi fraţi Labiş), Wei Pang (masterandă la Facultatea Litere a Universităţii de Stat Chişinău, recomandată de Victoria Fonari), precum şi de la scriitorul şi ambasadorul Constantin Lupeanu, fost director al Institutului Cultural Român din Beijing, cu care Yin Yuguo a colaborat fructuos. S-a citit finalul unui editorial semnat de Cornel Nistorescu, referitor la filmul Ilincăi Călugăreanu: „Povestea lui Yin Yuguo este ca un medicament pe bază de speranță pentru toți cei care nu mai cred în România, inclusiv pentru cei care au părăsit-o” („Cotidianul”, 8 mart. 2023). Un invitat special a fost şi Victor Ciovîrnache, de la Timişoara, care a impresionat sala prin ţinută (ie, steag şi fular tricolore) şi prin povestea împrietenirii sale cu Yin Yuguo, la Alba Iulia, de 1 Decembrie 2018. Prof. dr. Lucian Strochi, de la Piatra-Neamţ, ne-a făcut pentru o clipă „Contemporani cu faraonii”, iar masteranda Sorina Constandache a reamintit ceremonia de la 15 martie 2019.

Amfiteatrul „Dumitru Alistar” a găzduit expoziţia „Ferestre de dor” a pictorului Aurel Stanciu, iar tablouri reprezentându-i pe Vasile Alecsandri (1818-1890) şi George Bacovia (1881-1957) au fost donate viitoarei Case-Muzeu „Vasile Alecsandri” Bacău de către autor: artistul plastic Mihai Nechita-Burculeţ, în cadrul programului „A-ul şi B-ul literaturii române, ivite în Bacău”. Conf. univ. dr. Cristina Cîrtiţă-Buzoianu, prorector, şi conf. univ. dr. Brînduşa-Mariana Amălăncei, decanul Facultăţii de Litere, au subliniat avantajele didactice ale unor activităţi de acest gen. Moderatorul manifestării a fost conf. univ. dr. Ioan Dănilă, preşedintele executiv al Societăţii Cultural-Ştiinţifice „Vasile Alecsandri” Bacău. Au colaborat Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare” Bacău, Gruparea Alumni „Vasile Alecsandri” Bacău, Liga Studenţească a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, Chromatique (Ovidiu Ungureanu), filialele Bacău ale Uniunii Scriitorilor din România, Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Uniunii Artiştilor Plastici, Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, precum şi Şcoala Populară de Arte şi Meserii Bacău şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău.

 

poza 1.jpgpoza 2.jpgpoza 3.jpgpoza 4.jpg

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal