La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, se va organiza Al 26-lea colocviu franco-român în Științele comunicării

În ultima zi a lunii Francofoniei, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Facultatea de Litere, a primit vizita lui Nicolas Pélissier, profesor la Universitatea Coasta de Azur din Nisa, coordonator de doctorat în Științele comunicării și directorul Laboratorului de cercetare SIC.Lab Mediterranée, care a inițiat colaborarea cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău , la recomandarea colegilor de la Centre de recherche sur les médiations (CREM) a Universității din Lorena, parteneri ai Facultății de Litere cu ocazia a 3 manifestări științifice internaționale.

Scopul vizitei a fost o ședință de lucru în vederea organizării Celui de-al 26-lea colocviu franco-român, Ordres et désordres informationnels. Le journalisme à l’épreuve de l’IA et des data, de către Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și Universitatea din Lorena, Centre de recherche sur les médiations (CREM), în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău, SIC.Lab Mediterranée de la Universitatea Coasta de Azur, La Société Française pour les Sciences de l’Information et de la Communication, L’Agence Universitaire de la Francophonie, Institutul Francez și Universitatea din București, Facultatea de Jurnalism și Științe ale comunicării. Colocviul va avea loc în luna octombrie a acestui an și, potrivit declarațiilor lui Nicolas Pélissier, din timpul vizitei la Universitate, se dorește a fi, din rațiuni de ordin simbolic, o continuare a ediției precedente, care s-a desfășurat tot în regiunea Moldovei, la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași.

 poza Pelissier

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal