„Ziua Porţilor Deschise”

Miercuri, 03 aprilie 2013, începând cu ora 10.00, Universitatea Vasile Alecsandri” din Bacău îşi deschide porţile viitorilor absolvenţi de liceu şi tuturor persoanelor interesate de oferta educaţională a universităţii în cadrul evenimentului aflat la cea de-a VI-a ediţie „Ziua Porţilor Deschise”, parte integrantă a proiectului instituţionalLuna Porţílor Deschise”.

În 8 amfiteatre (C1, C2, BI 30, D 225, D 224, D 215, D 323, D 317) ale universității, sunt așteptați să participe un număr de aproximativ 1400 de elevi însoțiți de peste 50 de profesori, atât din liceele bãcãuane, cât și din licee din județele învecinate, care conform programului vor vizita săli de curs, laboratoare, biblioteca universității și vor purta discuții cu studenții și absolvenții universității astfel încât trecerea de la învățământul preuniversitar la cel academic să fie naturală și motivantă.

În același cadru organizatoric, liceenii, cadrele didactice și invitații vor avea ocazia să admire Expoziția cu produsele manufacturate realizate de către studenții universității și elevi ai școlilor partenere prin proiectul inițiat de Departamentul de Consiliere Profesională „Din mâini mici, pentru inimi mari”, ediția a II-a și găzduit în incinta corpului D al universității, la parter.
pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal