”Noi module de training pentru personalul din domeniul calităţii şi siguranţei alimentare”

Luni, 15 aprilie 2013, ora 16, va avea loc la Facultatea de Inginerie, în Sala de Consiliu workshop cu tema ”Noi module de training pentru personalul din domeniul calităţii şi siguranţei alimentare”. 

foodrinksUniversitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău este partener în proiectul internaţional FooDrinks - Quality Food & Drinks European Training Plan. Proiectul se derulează în perioada octombrie 2011 septembrie 2013 şi este finanţat prin programul Long Life Learning, subprogramul Leonardo da Vinci- Parteneriate.

Problema tot mai acută a calităţii şi siguranţei alimentare în ţările Uniunii Europene, a formării profesionale a personalului ce lucrează în acest domeniu, a născut ideea acestui proiect şi a determinat formarea unui consorţiu cu parteneri din 7 ţări: România, Bulgaria, Franţa Spania, Grecia, Turcia şi Ungaria, consorţiu coordonat de Agenţia Naţională de Educaţie Vocaţională şi Tehnologică din Bulgaria.

llpProiectul îşi propune elaborarea unor standarde unice la nivelul Uniunii Europene de formare profesională a personalul implicat în domeniul controlului calităţii şi siguranţei alimentare. Un alt rezultat concret al proiectului şi care implică în mare măsură expertiza Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, va consta în elaborarea a două module de training destinate formării personalului din acest domeniu.
pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal