Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti – Competiţională, „Cercetări interdisciplinare în formarea viitorilor specialişti în domeniul Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice” Ediţia a XI-a, 9 mai 2014

Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării Sportului şi Sănătăţii, aniversează în acest an, 50 de ani de la înfiinţarea învăţământului superior de profil în Bacău. În cadrul manifestărilor aniversare se înscrie şi Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti – Competiţională, cu genericul „Cercetări interdisciplinare în formarea viitorilor specialişti în domeniul Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice”, Ediţia a XI- a din 9 mai 2014.
La iniţiativa facultăţii această acţiune este organizată în premieră în acest an, în colaborare cu Facultăţile de Educaţie Fizică şi Sport din Galaţi, Iaşi şi Suceava.
Sub semnul aniversării semicentenare, constatăm marea afluenţă a participanţilor la această competiţie ştiinţifică la care şi-au anunţat prezenţa peste 120 de studenţi de la toate formele de învăţământ şi programele de studii de licenţă şi masterat de profil.
Lucrările ştiinţifice din cadrul sesiunii, se vor desfășura pe trei secțiuni şi anume:
  • Educaţie fizică în învăţământul preuniversitar, universitar şi extracurricular;
  • Sport şi performanţă motrică;
  • Kinetoterapie şi terapie ocupaţională.
În deschiderea sesiunii va fi prezentată în plen, lucrarea cu titlul:  „Programe intensive europene de tip Erasmus – impact și deschideri formative pentru studenţi” de către studenţi ai facultăţii noastre cu o deosebită experienţă în Programul Erasmus.
 
Afis sport
pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal