WORKSHOP TEMATIC ÎN CADRUL PROIECTULUI POSDRU REGIOSIM

Miercuri, 2 iulie 2014, ora 14:00, în Sala Senatului a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău va avea loc Workshop-ul „Întărirea relaţiilor între Universitate şi mediul de afaceri pentru îmbunătăţirea competenţelor inginerului de mediu”.
Activitatea la care vor participa angajatori, reprezentanţi ai mediului de afaceri, specialişti din domeniu şi cadre didactice universitare face parte din Proiectul POSDRU „Noi abordări în formarea profesională a specialiştilor din domeniul Ingineria Mediului în vederea dezvoltării durabile regionale şi a corelării actuale ale pieţii muncii” (REGIOSIM), proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Beneficiarul acestui proiect este Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, iar parteneri în proiect sunt Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Ascendia Design şi Universitatea Politehnică din Torino. Scopul acestei prime consultări cu reprezentanţii mediului de afaceri la nivelul Regiunii Nord-Est este realizarea unui schimb de idei preliminar în vederea stabilirii de soluţii practice privind adaptarea programelor de la studiile de licenţă şi master din domeniul ingineriei mediului la cerinţele specifice pieţei muncii.
 
 wksp
 
pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal