Un prim pas spre stabilirea unei strânse colaborări între Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi Universitatea din Cadiz

În perioada 15-21 aprilie 2015, domnul Prof. univ. dr. ing. Dr. h. c. Valentin Nedeff, rectorul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, a efectuat o vizită de lucru la Universitatea din Cadiz, Spania.
În data de 16 aprilie 2015, în prezenţa rectorului Universităţii din Cadiz, Prof. univ. dr. Eduardo González Mazo şi a prorectorului cu relaţii internaţionale, Prof. univ. dr. Juan Carlos García Galindo, a fost semnat protocolul cadru de colaborare dintre cele două universităţi, un prim pas spre stabilirea unor viitoare colaborări fructuoase atât în plan academic, cât şi pe plan ştiinţific.
În următoarea perioadă, ambele părţi şi-au propus să identifice posibilităţile concrete de cooperare: semnarea de acorduri în cadrul Programului Erasmus+ care să includă schimburi de studenţi şi de cadre didactice la toate cele trei niveluri de studii: licenţă, master şi doctorat, încheierea de acorduri de co-tutelă pentru studiile doctorale, stabilirea de acorduri în domenii comune de cercetare ştiinţifică, etc.
Vizita a avut drept scop şi monitorizarea celor trei doctoranzi ai Şcolii Doctorale din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, care se află în această perioadă în stagii de plasament, prin programul Erasmus+, la Universitatea din Spania.

F01.jpgF02.jpgF03.jpg

pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal